Două motive, adesea conjugate, susţin microuniversul său poetic: cel al temeiului şi cel al jertfei. El este, la el, „o plămadă ancestrală, care se opune risipirii, dezagregării” (A. Turcanu), o gravitate argheziană transpusă într-o sintaxă uşor-barocă: „Schimb anotimpurile, chipul să-mi câştig, / împlinind vârsta mersului drept./ Ce mult – şi cum se justifică cântările toate în piept”. (Mihai CIMPOI)
Ceea ce ne propune Vasile Nedelciu este, în fond, rodul muncii de cristalizare a unei gândiri şi simţiri, ce are numaidecât nevoie de făurirea propriului cristal atât pentru a-şi trăinici trăirea, cât şi pentru a-şi oglindi în el urcuşul anevoios către adevăratele culmi ale omeniei şi admiraţiei de frumos. Stăpâneşte discursivitatea elegiacă, dar şi gestul abrupt, lapidar, al purtătorului de esenţe. (Ion HADÂRCĂ)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.